Ataxia locomotorie – algoritm privind modul de propagare a patologiei.

 

Debutul manifestărilor clinice în patologia vertebrală cervicotoracală este redat de rigiditatea şi sensibilitatea musculaturii cervico-occipitale, traduse prin nevralgii cefalice sau radiate către membrele toracice. Ulterior, reducerea spaţiilor intervertebrale la nivelul orificiilor de emergenţă instalează suferinţa discală cu iritarea nervilor cervicali, complicând forma clinică debutantă. Această etapă a patologiei discale (discopatia intervertebrală) este reversibilă dacă se asigură restabilirea nutriţiei discului intervertebral. Amortizarea şocurilor, în timpul mişcărilor gâtului, nu mai este realizată de discurile intervertebrale, forţele exercitate transmiţându-se direct şi brutal platourilor vertebrale; acestea se îngroaşă şi apar exostozele (osteofite). Osteofitele reprezintă rezultatul mecanismelor de recondiţionare vertebrală, în unele situaţii reducând deplasarea vertebrelor şi impiedicând continuarea îngustării spaţiului intervertebral. În concluzie, osteofitul nu reprezintă elementul primar al leziunii degenerative cervicale, el apărând în cadrul fenomenelor reparatorii ca şi consecinţă a suprasolicitărilor discale. Odată apărut, osteofitul poate declanşa simptome dureroase mai ales daca poziţia lui este posterioară leziunii. Osteofitele situate anterior procesului inflamator nu provoaca, în general, simptome dureroase. Aşa se explică lipsa manifestărilor clinice cefalice şi extracefalice la subiecţii cu osteofitoză cervicotoracală evidenţiată radiografic din alt motiv. În timp, discurile intervertebrale cervicotoracale se deshidratează şi se aplatizează, îngustarea spaţiilor intervertebrele iritând rădăcinile nervoase spinale (radiculite) determină „migrena” cervicală, manifestată cefalic prin intermediul patologiei nervilor cranieni. În altă ordine de ideei, curenţii de aer, frigul şi apa rece pot provoca neurofibrozita muşchilor occipitali, determinând într-un final nevralgie occipitală, cunoscută sub denumirea de poliradiculită cervicală şi manifestată prin hiperestezie cutanată şi durere occipitocervicală, în final radiantă retroauricular şi mastoidian. În poliradiculită cervicală algia este surdă şi estompată, exprimarea clinică fiind determinată în special de mişcările capului (scuturare) sau de flexarea gâtului. Testul de „încapuşonare” este pozitiv, animalul împotrivindu-se datorită durerii neurovertebrale occipitocervicale.